Acea claviculă. Acele secunde.

Te observ deja cu ochii minţii de şaptesprezece minute. Simt vibraţia corpului tău ca şi cum între noi n-ar fi atât de multă materie primă. Numai câteva zeci de secunde măsurate în 150 de paşi mă despart de locul în care urmează să mă îmbăt cu esenţa ta, mă privează de amintiri, de fericire, de prezent, trecut şi viitor.

Deşi port doar o fustă ce-mi acoperă puţin coapsele şi am o bluză neagră prea lungă, nu simt răcoarea de care se tem toţi în jurul meu. Nici prin minte nu-mi trece să-mi alung suviţele blestemate ce mi-au invadat deja jumătate de faţă pentru că stiu că şi ele se vor bucura să fie gâdilate de indexul tău. Deja nu mai am destul oxigen, iar muzica din caşti începe să mă nelinişteasca, ceea ce nu mi se întâmplă prea des.  Încep să cred că mintea mea nu mai are loc pentru altceva în afara ta, încât mi-e frică de momentul în care o să uit de mine în favoarea ta. Simt că mă pierd încet-încet în lumea asta, ca şi frunzele colorite ce cad fără voia lor din copacii pe lângă care trec în calea mea spre emoţie, spre sentiment.tumblr_ndjv8zJSxM1s81czlo1_500

Încă un minut şi o să-mi răsfăţ privirea cu imaginea ta, încă un minut până îmi vei atinge delicat zona palmară şi-mi vei râzgâia fiecare deget. Încă treizeci de secunde până îmi vei sufoca buzele cu sărutul tău ca să-mi arăţi că nu sunt singura care duce lipsă de aer în prezenţa ta. Tot atunci îmi vei alinta şi acele fire de păr care tânjeau după tine şi îmi vei mângâia obrajii în acelaşi ritm chinuitor de plăceri tipic ţie. În doar câteva secunde, contactul dintre tine şi clavicula mea mă va face să tresar şi mă voi pierde iar în ochii tăi negri şi-mi voi aduce iar aminte de tipul în palton de culoarea cenuşei, tipul cu părul doborât de vânt ce mi-a spus acel bună, tipul pe care-l las acum, după epuizarea secundelor, să mă cuprindă cu braţele, să îmi acapareze buzele, să mă domine cu tot, cu tot ce ţine de el…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s