Descompunere

Am ajuns prea devreme. Urasc sa ajung prea devreme. Imi asez putin paltonul prea negru si imi verific ceasul. A intarziat 3 minute. E prea greu sa-mi dau seama daca ce simt acum e grija pentru el, caci imi amintec ca ultima data cand a intarziat abia a reusit sa nu devina un inger. Patru minute si deja vreau sa-l sun. Ce bine ca i-am pastrat numarul de telefon in momentul acela cand am renuntat la trecut. Cinci minute, cinci minute de cand observ actul sinucigas al frunzelor palide ce-si infrang orgoliul in asa fel incat se multumesc si cu o ultima atingere grabita ale acelorasi incaltari negre. Ma tot intreb, oare ele ar prefera alta soarta daca li s-ar permite sa-si aleaga locul in care ajung sa se descompuna?  Ar avea vreun rost sa se controleze intr-atat, desi stiu ca speranta lor incepe sa ia valori sub zero?  Oare ar prefera sa fie vazute in cea mai cumplita forma, doar pentru a nu muri singure?

Zece minute. Creierul ma obliga sa plec, desi inima m-ar tine aici toata noaptea. Imi iau incet geanta si ma uit atent cand fac primul pas. Ma uit atat de atent, incat tresar cand simt caldura a doua brate ce ma strang disperate.  Intorc reflexiv capul si ma mir cand il vad legat de mine in modul asta.  Simt ca ceva din el s-a stins, caci ochii-i sunt umezi iar parul arata de parca ar fi fost ignorat. Inca i se vede in el umbra mainii drepte, in miscarea ei de a-l atinge trecator. Nici nu realizeaza ca a intarziat, dar totusi isi cere scuze cu tot ce tine de el, caci nu l-am mai vazut vreodata atat de devastat. Incerc sa-i zambesc, iar el arata de parca de asta ar fi depins viata lui. Imi contureaza cu degetele mainii stangi buzele care parca l-au inseninat si ma saruta delicat pe frunte. Cu mana dreapta comunica cu parul meu si se joaca rapid si discret cu el. Apoi ma priveste. Oh, cat de tristi ii sunt ochii. Urma unei lacrimi i-a ramas pe obraz si incerc s-o fac sa dispara, mangaind-o. Inca ma priveste, si acum ma apuca fragil de gat, incalzindu-si usor mainile. Se apropie plin de o atentie pe care n-o pot intelege si-mi atinge usor buzele-mi muscate cu ale lui. Ma saruta atat de adanc, incat nu-mi dau seama daca-mi mai respir propriul aer sau daca i-l fur pe-al lui. E atat de tulburat incat mainile lui, in urma cu cateva minute reci, acum, simtindu-le inca pe gatul meu, incep sa-mi arda pielea. Imi elibereaza usor faţa si incearca sa se aseze incet pe frunzele care abia au cazut pentru sufletul lui. Ochii i se umplu de lacrimi si vantul incepe sa arunce cu frunze in noi, de parca ar fi fost cuvintele lui din alte momente. Ma asez langa el. Acum tace. E devastat..

tumblr_myib6vnyxd1rph7dgo1_500

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s