Clipe

-Ce faci?

-Bine, ma imbrac. Tu?

-Te vezi cu Radu?

-Da. E ciudat ca am atatea emotii?

-Baai, si eu am, daca vrei sa stii sincer. Sper sa fie perfect. Sunteti adorabili acum si ma tot intreb cum o sa aratati in alt stadiu!

-Mereu ma faci sa zambesc! Esti cea mai minunata prietena, te iubesc!

-Si eu pe tine! Hai, grabeste-te, nu vrei sa intarzii fix acum!

Maria inchide, isi arunca rapid telefonul in buzunarul paltonului ei de un negru molipsitor si isi ia grabita cheile. O ultima privire aruncata rapid in oglinda din hol si pleaca. Stie sigur ca el a ajuns, caci se intalneau fix in spatele blocului ei si-i era imposibil sa nu se uite pe geam sa vada daca a venit, sau, nu neaparat voia sa vada daca era acolo, doar ca inima ei nu mai avea rabdare.Voia sa nu fie chiar atat de surprinsa, caci niciodata nu era sigura cum reactioneaza atunci cand e prea emotionata.

Deschide usa mult prea grea a blocului si isi aminteste brusc faptul ca a uitat sa-si ia manusile sau macar fularul pe care obisnuia sa-l poarte in fiecare zi. Incepe sa se panicheze, dar e prea superstitioasa sa se mai intoarca. Chiar daca ar vrea, acum ii e cam imposibil, caci momentul la care a visat toata ziua e chiar prezentul. Radu e in fata ei si ea inca se comporta de parca ar fi vazut o stafie. El ii zambeste foarte dragut si o imbratiseaza atat de puternic, incat uita chiar si de ultima urma de frig ce ii invadase corpul. Abia acum incepe Maria sa realizeze ca Radu e cu mult mai inalt decat ea, caci abia poate sa-i vada peste umeri, din pozitia in care se afla. Nu mai vrea sa se desprinda din bratele lui pe care acum le percepe foarte puternice, sau de sub scutul protector al parfumului lui, dar se pare ca minutul a trecut si ultimul strop constient de ratiune din ea, ii spune ca trebuie sa se dezlipeasca cumva de el, dar nu inainte ca el s-o sarute incet pe frunte,exact in modul ala nebunesc de agitat, ca de fiecare data.

-De ce zambesti asa?

-Cum?

-Asa.

-Nu stiu, sunt fericit. Hai sa facem o poza!

-De ce?

-De ce sunt fericit sau de ce vreau sa facem o poza?

-Ambele.

-Momentul asta. Vreau sa mi-l amintesc.

-De ce vrei sa obligi prezentul sa-ti aminteasca de trecut?

-De ce ai crede ca n-as vrea sa introduc si viitorul in situatia asta?

-De ce ai vrea?

-De ce as ezita vreo clipa asta?

-Hai sa facem poza aia.

-Ai renuntat cam repede.

-Pot sa fac poza si sa nu zambesc, deci eu castig in final.

-Zambeste! Esti frumoasa cand zambesti!

Deja au ajuns la bancuta din capatul aleii, pe care acum cateva zile stateau stapane cateva mormane de zapada. Maria mereu si-a dorit sa aiba un loc al ei, dar niciodata n-a gasit unul si mereu o intrista simplul gand ca e incapabila s-o faca. Acum, se pare ca nu prea-i mai pasa, caci a inceput sa realizeze ca orice loc e inutil fara cineva langa ea. Cu Radu niciodata nu i-a pasat unde, cand se intalnesc. Era fericita oricum. Mereu si-a imaginat ca o sa fie minunat.

Se aseaza incet pe banca prea verde pentru anotimpul asta si intr-un mod aparent miraculos, ii vede imaginea lui intr-un ciob de sticla aruncat pe zapada mult prea inghetata. E atat de derutata, incat nici nu crede ca e real ce vede si se tot gandeste ca ciobul e o urma din sufletul ei pustiit sau prea sufocat, nu poate spune exact cum este. Acum ii vede chipul, care parca s-a schimbat de cand l-a vazut ultima oara. Are un inceput de barba pe tenul lui curat, conturat prea in graba dupa modelul bine trasat al unui barbat cu suflet de copil. Chipul asta, desi fericit, nu poate sa ascunda tristetea pe care a tot suferit-o pana acum, dar asta o face pe ea sa tina la el si mai mult, caci vrea sa-i alunge sentimetele alea. El si-a cam dat seama ce incearca ea sa faca si ii zambeste brusc, exact ca atunci cand o saluta sau cand o priveste fix, inainte sa se imbete cu atingerile buzelor ei. Isi trece mana stanga prin parul lui atat de negru si cu dreapta ia ciobul, in care mai devreme i se oglindea toata frumusetea.  Acum il tine fix in fata lor si pentru prima data, imaginea lor e perfecta, incat ciobul ala arata ca cea mai de lux oglinda din Univers. Parul ei castaniu aruncat neglijent in buclele-i firave ii atinge pielea obrazului lui, iar ochii lor moronii  se privesc cu o pasiune prea mare ca sa poata fi vreodata intrerupta. Incep sa zambeasca prosteste, iar el ii atinge obrazul drept cu mana sa atat de calda, care parca nu se mai satura de ea. Ii mangaie fin tegumentul si ii contureaza atat de delicat partile rosii cauzate de frig. Inca o priveste atat de patrunzator, incat simte cum i se contracta sangele si cum ii e aproape imposibil sa mai respire. Cu degetul mare ii previne buza de atacul ce are sa o deranjeze putin si in secunda urmatoare isi lasa grijuliu buzele foarte apasat pe ale ei. Se apropie cu atat de multa presiune, incat ii musca buza de jos si ii vindeca cu limba urma de sange cald de pe chipul ei inghetat. E atat de implicat incat scapa ciobul si o cuprinde cu ambele maini incat aproape ca ii ia tot aerul si  asteapta sa se prabuseasca in bratele lui.  Prea mult zgomot, prea multe cioburi si prea multa lumina. Farurile unei masini se apropie anormal de repede de ei. Nu mai erau pe bancuta lor si ceva ii nelinistea… Se tineau de mana, dar zgomotul si lumina deja ii invadasera. Ceva s-a dus…

tumblr_mm2hnvA5eP1s61jumo1_500

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Clipe&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s